O.C.D.

II ard ochii.

O coplesesc palpitatiile, o sufoca mobila si dezordinea din camera.O dezgusta reflexia din oglinda…

faptul ca tot acel calvar se rasuceste in placa ei de baza.

E un ultim act de rezistenta, in fata unei lumi atat de mici, in care se pierde…si nu se gaseste, cum nu isi gaseste nici sosetele prin mormanul de haine ale trecutului.

La dreapta geanta aruncata pe pat, la stanga dischete de demachiat vechi de o saptamana…iar ea e pierduta printre bonuri fiscale si cartele rupte de metrou.

Numai el ii face ordine in suflet si se prinde-atunci cand minte, cand are nevoie sa se ocupe EL de panoul de control. 

Cand oboseste, il trage de camasa, jucand acelasi rol de victima incapatanata…care cere rasfat urmat de recompensa deghizata. Intinde mana in gol...el e fantoma...e trecut, e ecou.

[Anunt:

Ea cere recompense in tonuri de violet, cere rimel intins si ruj pe barbie.

Cere palme ferme pe fese, cere calau.]

Ii vine sa se faca ghem la pieptul lui, sa ii miroasa parfumul, sa ia o pauza de la ticuri mentale, cu mana lui in par...transand usor carare catre suflet. Dar amintirile sunt al dracului de greu de-mbratisat.

Pedeapsa ii este tacere. Ea pune semnul egal intre ignoranta si durere, intre vina si placere, ca un copil ce-si linge degetele de aracet…doar pentru ca are gust bun. 

Azi a decis sa stea acasa, sa...sa...sa isi croiasca drum doar din camera si pana in bucatarie, sa fumeze un cui la fereastra. 

Si in loc de suspine imbibate in drame, sa caute cu buricele degetelor, iluzie, minciuna, anestezie. Sa tarasca plapuma in urma ei, ca o decoratie primita pe spate. Dovada a razboaielor crancene purtate intre ea si fetele de perna. Intre legaturi si ace. 

Intre inauntru si afara. Din doua, una. Iar e anti-sociala.

Drumul ei incepe in scartaieli pe parchetul din dormitor…si se opreste in ecoul de pe scara. La granita dintre realitatea ei si lumea.

Realitatea ei inca tanjeste dupa comenzi si vanatai in genunchi, dupa arsuri pe coapse...Ii lipseste tratamentul lui cum ii lipsesc diminetile frumoase de sambata. Universul ei nu are mijloc, nu are punct central de gravitatie. Logic ca e asa cum e...

Pe strada e altfel, e altcineva. Pe strada are plus zece ani. 

Merge cu capul in fata, privirea-nainte, iar pasii o poarta nepasatoare printre valuri de oameni, cu demnitate pe obraji si dezordine pe frunte, cu mandriile la purtator si rusinea in reflexia din vitrina.

Dar azi e pisica langa radiator, e jucarie pentru agresor. Azi retraieste aceasi piesa pentru ultima oara. Isi imbraca costumul de ieri. De astazi nu mai vrea afara, nu vrea masti, nu vrea machiaj. Ea vrea bilete la propriul film de scurt metraj...

.............................................................................