Treceți la conținutul principal

21:00

E deja bezna…suspina usurata ca o alta zi si-a facut bagajul si se muta in trecut..alaturi de celelalte impostoare care isi spun “zile”…acele perverse intervale de timp care o-nlantuie prin monotonia absurda pe care o poarta atat de lejer…atat de firesc…

Acele momente care ii rad in fata…parca indiferente de chinul pe care il indura…cand isi taraste firea ca un morman de carne si de oase …intr-o patetica incercare de “hai sa gandim pozitiv”.
Suspina in refigiul ei interior, in camera imbacsita de amintiri si asternuturi neschimbate de o saptamana.  Descalta controlul la usa…si isi uita obsesiile in prag…

Se tranteste in pat si priveste tavanul…si i se plimba ironie sub piele…se rostogoleste pe burta si se intinde dupa telefon…se uita la ceas…e abia ora noua…

EL ajunge la zece…si pana atunci…e prizoniera in propria carcasa…isi scutura capul, gandurile, mintea…adulmecand fata de perna…Inca o ora…

Cand nu e cu el…zilele trec greu…se simte straina in propria poveste…personaj secundar in piesa de teatru ce ii poarta numele ca zestre…cand nu e cu el, tot timpul din lume parca l-ar da la schimb pe nimic. Si nu-i ca nu poate, insa cu el orice e mai bine…

Iar cand e cu el…e alta persoana…cand e cu el se lasa sa simta...inca o ora…

E ca un copil...lipsit de rabdare…numara minutele pe ceas…si cu fiecare oftat si cu fiecare suflare…parca timpul se scurge tot mai rar…atat de rar incat si-ar pune alarme…insa si ele ar ramane fara glas.
Inca o ora…
Se recalibreaza, iar talpile ei o poarta pe gresia rece din bucatarie…


Mai sunt 10 minute, il asteapta pe scaun…iar unghile.i bat frenetic in masa…Inima ii pompeaza culoare-n obraji…
EL nu intarzie niciodata. Si nicidecum nu ajunge mai devreme…si totusi se lasa asteptat…E un soi de drog iar ea asteapta doza.


2 batai in usa…Un moment de pauza. Liniste. Inima ii zvacneste…si odata cu ea, ingenuncheaza in hol. 21: 59: 55…56…57…58…59…intra.

O priveste de sus…cu ochi negri…ea simte noduri in gat…EL ii face semn sa ridice privirea..

...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

2032418

Da…recunosc. Nu stiu cum sa ma odihnesc. Alerg alerg si iar alerg. Si cand merg alerg. SI cand stau alerg. Si nu imi trag nicidecum rasuflarea. Ma simt vinovata si stiu! Stiu! Te rog, nu`mi spune…stiu. Dar ma simt vinovata. Ma simt prizoniera, ma simt extenuata, ma simt prea matura…si prea copil. Tu nu stiu cat de mult o sa-ntelegi ce scriu aici. Dar ma simt prizoniera in propria carcasa de oase…vad lucrurile altfel…mereu a fost asa…o disociere de tot…deci de mine…si totusi…simt atat de puternic incat simt ca nu simt…simt amorteala…simt asurzire… Nu am nevoie de sfaturi. Sfatul meu e sa ma lasati cu totii in pace. Pentru ca voi nu intelegi. Nici eu nu inteleg. Stiu ca o sa imi pierd mintile cumva…daca nu ma pied ele pe mine…inaintea mea…sau inaintea ta…caci inainte de tine puteam sa fiu altfel. Inainte de tine eram copil…inainte de tine credeam ca stiu si nu stiam nimic…cumva acesta este viciul meu…cumva din neajuns imi ridic statuie ca sa-mi fie de ajuns…cand ...

Februarie

Se roaga sa o tina strans in brate…sa nu cumva sa o lase sa plece…ea vrea sa ramana..aici acum, in orice statie, in orice mijloc sau fundatura…sau inceput. Ea e la sfarsit. Deja isi linge degetul dand ultima fila…Ea…stii? E ironic…tot ce vrea ea e… E….e februarie…iar pentru ea februarie e dor, februarie de dragoste si jale…e doliu…e chinul dracului. Pff…februarie.  Februarie e exact punctul culminant, de care orice personaj principal se fereste parca aruncandu-se cu capul inainte… …tot ce vrea ea e…sa se intoarca…sa poata pune pauza, repeat, sa…nu existe consecinte pentru timpul risipit…minciuna cu doua fete…in care se intreaba… …Cand un mincinos spune ca minte, spune adevarul sau minte?  Adevarul? Sau minte?Ce fel de minte? Minte ca verb ori minte ca genialitate mentala…si daca e starea mentala…macar ne-am lamurit de ceva.… Si-a dat atat de des ochii peste cap…ca s-au intros intru sine…Ea poarta ochelari…lentila ca o oglinda…sa nu se poata privii in ochi can...

Mitolumi

Inima mea se zbate...intr-o camasa de forta ...intr-o inchisoare de oase...torace menit sa ascunda  agonie covarsitoare ce ma cuprinde cand incerc  sa evadez dintr-o realitate in alta...cand incerc  sa fug de blestemul de-a fii treaza. Astfel, pun capul pe perna si ma chinui sa nu cad victima insomniilor tarzii... si-n loc de cearcane, sa invelesc ochi ce au vazut prea multe... sub pleoape de plumb... Insa sunt nopti ca acestea,  in care tavanul pare mult prea aproape ...atat de aproape incat imi taie rasuflarea... Sunt ca o insecta sub talpa unui pantof urias... pas suspendat in spatiu si timp... pe care il privesc cu groaza si  tot odata...cu o flamanda nerabdare... Ma ucide anticiparea...si asteptarile prea mari... si minciunile pe care mi le scuip zilnic cand  imi zambesc fals in oglinda... Dar adevarul gol golut...e ca-s defecta.   Sunt o veterana a mitomaniei... port cu capul sus si privirea-...