Ea sta sprijinita in tocul usii, cu nonsalanta lucrurilor dupa care tanjeste. I se scurge usor rimelul, era putin innorat in gandurile ei…si maine si azi…Ieri? “Ieri” nu exista in vocabularul ei…Exista “dupa ce m-am intors acasa” ca monument. Cliseu, porunca…a unui supra ego la fel de innorat…si uneori…inspira adanc si spune “acum e timpul sa ploua”. In tocul ei de usa tuna si fulgera…e liniste inainte de furturna, e un fel de “fight or flight”. De ce? Pentru ca are toate motivele sa ramana. Isi ia inima in dinti, cumva mai mult la propriu decat la figurat…isi culege de pe jos tot ce-a pierdut in viata…si are mainile pline…Si paharul…si stomacul… "Altruism sau egoism? De cate ori ne nastem intr-o viata? Dar de cate ori murim?" El parca o ignora, ii ignora nu persona…ci…intreg universul interior, ca o tradare suprema…e ceva personal? Pe tabla de sah a mintii ei scrie:“N-am nimic personal cu tine, dar..” Ea e mica si spune “abia astept sa ma fac mare.