Inima mea se zbate...intr-o camasa de forta ...intr-o inchisoare de oase...torace menit sa ascunda agonie covarsitoare ce ma cuprinde cand incerc sa evadez dintr-o realitate in alta...cand incerc sa fug de blestemul de-a fii treaza. Astfel, pun capul pe perna si ma chinui sa nu cad victima insomniilor tarzii... si-n loc de cearcane, sa invelesc ochi ce au vazut prea multe... sub pleoape de plumb... Insa sunt nopti ca acestea, in care tavanul pare mult prea aproape ...atat de aproape incat imi taie rasuflarea... Sunt ca o insecta sub talpa unui pantof urias... pas suspendat in spatiu si timp... pe care il privesc cu groaza si tot odata...cu o flamanda nerabdare... Ma ucide anticiparea...si asteptarile prea mari... si minciunile pe care mi le scuip zilnic cand imi zambesc fals in oglinda... Dar adevarul gol golut...e ca-s defecta. Sunt o veterana a mitomaniei... port cu capul sus si privirea-...