Basm

Privesc pe geamul murdar al autobuzului si schimb melodia.
Schimb pielea si vibe-ul.
Nu stiu de ce ma curpinde paradoxal, sentiment de liniste si vina,
Cand razele parsive de-octombrie imi incalzesc geaca de piele...
Ca si cum nu merit si totodata, ca si cum
Le-asteptam sa ma invite sa trec pragul catre o noua zi.

O noua zi pierduta in umbre si sori de 313,
Mucuri de tigara, elastice de par si pasi la purtator
In pantofi de alergat. Iar eu merg.
Ce-i drept nu m-am potrivit nicicand cu restul...cu lumea.
Cand ei fug eu merg, cand ei merg, eu fug...
Cand ei stau..eu mor. Iar cand ei mor, eu nu mai sunt acolo.

Eu sunt captiva de buna voie in basmul meu,
Fara fat frumos, dar plin de balauri
Pe care nu-i ucid, iar in loc de moarte,
Le port sub talpi solzii, caci sunt atat de multi
Incat insiruiti fac din ei trepte...
Trepte ce ma duc mai aproape de mine.

O bucata de drum le adun coltii si-mi fac colier in jurul gatului,
In asa fel incat cealalta jumatate de drum
Sa fie fundatura.
Sa se teama de mine balaurii,
Asa cum ma tem eu de mine. Si sa stea deoparte,
Sa nu ma lase sa m-ajung din urma.

Caci daca reusesc, si-ajung sa-mi fiu oglinda...
Crap...
Imi blestem alti 7 ani ani din viata...
Doar ca sa ajung sa inteleg ulterior crapaturi ca binecuvantari
Si reflexii distorsionate in cioburi, ca cel mai clar portret al sufletului meu.