Treceți la conținutul principal

Mitolumi

Inima mea se zbate...intr-o camasa de forta
...intr-o inchisoare de oase...torace menit sa ascunda
 agonie covarsitoare ce ma cuprinde cand incerc
 sa evadez dintr-o realitate in alta...cand incerc
 sa fug de blestemul de-a fii treaza.
Astfel, pun capul pe perna si ma chinui
sa nu cad victima insomniilor tarzii...
si-n loc de cearcane, sa invelesc
ochi ce au vazut prea multe...
sub pleoape de plumb...

Insa sunt nopti ca acestea, 
in care tavanul pare mult prea aproape
...atat de aproape incat imi taie rasuflarea...
Sunt ca o insecta sub talpa unui pantof urias...
pas suspendat in spatiu si timp...
pe care il privesc cu groaza si 
tot odata...cu o flamanda nerabdare...
Ma ucide anticiparea...si asteptarile prea mari...
si minciunile pe care mi le scuip zilnic cand 
imi zambesc fals in oglinda...

Dar adevarul gol golut...e ca-s defecta.


 
Sunt o veterana a mitomaniei...
port cu capul sus si privirea-ntr-o parte...decoratii
pe umeri si-n piept...
Am fost atatea versiuni de eu incat
ma rog la stele sa nu ma-ntalnesc vreodata cu alte eu-uri din trecut...
pentru ca in nerusinarea mea...n-as da buna ziua...
nu pentru ca nu vreau...insa sunt de nerecunoscut.
M-am pierdut de mult in masti
sau chipuri...in roluri care mai de care...
si tot ce stiu e ca sunt cea mai buna jucatoare...
Pentru ca sunt lipsita de substanta.
Sunt ca un pahar...in care 
a fost apa...vin...bere...
sampanie si suc de mere...
insa cand ma-ntorc pe raftul meu...
nu mai potolesc setea...
nu mai sarut afrodisiac buze moi...
nu mai inveselesc tovarasi la ieseli...
nici macar nu mai sunt acolo sa serbez reusite...sau sa-ndulces viata cuiva. 
Sunt doar o bucata de sticla...sunt doar un pahar
...menit sa empatizeze cu starea ta.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

2032418

Da…recunosc. Nu stiu cum sa ma odihnesc. Alerg alerg si iar alerg. Si cand merg alerg. SI cand stau alerg. Si nu imi trag nicidecum rasuflarea. Ma simt vinovata si stiu! Stiu! Te rog, nu`mi spune…stiu. Dar ma simt vinovata. Ma simt prizoniera, ma simt extenuata, ma simt prea matura…si prea copil. Tu nu stiu cat de mult o sa-ntelegi ce scriu aici. Dar ma simt prizoniera in propria carcasa de oase…vad lucrurile altfel…mereu a fost asa…o disociere de tot…deci de mine…si totusi…simt atat de puternic incat simt ca nu simt…simt amorteala…simt asurzire… Nu am nevoie de sfaturi. Sfatul meu e sa ma lasati cu totii in pace. Pentru ca voi nu intelegi. Nici eu nu inteleg. Stiu ca o sa imi pierd mintile cumva…daca nu ma pied ele pe mine…inaintea mea…sau inaintea ta…caci inainte de tine puteam sa fiu altfel. Inainte de tine eram copil…inainte de tine credeam ca stiu si nu stiam nimic…cumva acesta este viciul meu…cumva din neajuns imi ridic statuie ca sa-mi fie de ajuns…cand ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Zile...

Si sunt zile in care se simte bine. Si zile in care se simte rau. Sunt zile in care nu simte. Sunt zile in care nu poate duce cat simte. Asta e una din zilele alea. Zilele alea in care observa. Se observa pe sine, observa universul, mediul de care apartine. E una din zilele in care ratiunea triumfeaza…cand emotiile au devenit mult prea coplesitoare, iar gandurile s-au intors impotriva lor intr-o incercare de reducere la tacere. Caci daca nu s-ar face liniste…s-ar pierde-n voci, s-ar pierde pe holuri pustii, s-ar pierde in locuri colorate, in haine frumos parfumate. E una din zilele in care s-a umplut paharul, ca ieri, si ca intodeauna. E una din zilele aflate la sfarsit…si sfarsindu-se…inchina o ceasca de ceai pentru ziua de ieri, cea de azi si de maine. E una din zilele in care cutia toracica a obosit sa fie cusca din coaste pentru o inima care bate cu atata pofta de iubiri si de teroare. Sunt zile in care ii e frica. Frica de lucruri mari, lucruri mar...
2 comentarii
Citiți mai multe

Insomnii

S-a ratacit iar in asternuturi straine. In sticle ieftine de vin…in fumul de tigara. Deschide ochii cand soarele apune, talpile-i ating parchetul rece cand ceasul bate miezul noptii. Se strecoara usor si face pasi mici, parca se ascunde in spatele unor pereti, in camere ce trebuiau aerisite de mult. Ii lipsesc multe, sau nimic. Isi plimba degetele pe tocul usii, evaziv..iar talpile-i pasesc pe gresia din baie. Se priveste in oglinda, cauta alte urme de regret incretite pe frunte. Cauta o noua minciuna, pentru o veche lume. Se refugiaza inapoi in camera imbacsita de amintiri difuze si alcohol. Renunta la haine mototolite, imbraca mandrie si incredere falsa, isi piaptana rusinea si aplica pe buze un “te iubesc” visiniu. Incalta destinul si se avanta-n lume, pe strazile pustii, printre lumini plapaitoare, printre claxoane asurzitoare si fluieraturi difuze. Ridica ziduri de indiferenta in jurul ei, si isi mascheaza prezenta cu castile in urechi. Pasii o poarta catre un nicaieri, cat...
Un comentariu
Citiți mai multe