E bezna. Priveste in gol si aprinde o tigara…nu vrea sa stie
cat timp a trecut…ofteaza adanc…in sincope aproape…ofteaza pentru a nu stiu
cata oara…pentru ceva ce-i atat de departe…”pentru noi”…sopteste si o trec
fiori. Incearca sa scrie de cateva zile…saptamani…se pierde intr-o camera
pustie…
Nu are cuvintele la ea…nu are nimic…
Trage un alt fum de tigara…ar bea o cafea, dar viata e deja
mult prea amara…
Degetele-I reci…se-nfig cu unghiile roase in carne…inchide
ochii…scanceste…ii este foame…Este flamanda…scanceste dupa apropieri
bolnavicioase…ochii se strang in pumni…la fel si stomacul…si incepe sa planga.
Venele pulseaza in ritmuri de delir si de sevraj…cearcanele
il ocolesc usor ochii inchisi de durere…pometii sunt uscati de mult prea multa
vreme…
Oglinda ii respinge patetica reflexie…si ea intelege…nu o
invinovateste…in schimb isi intoarce fata catre tavanul alb, invaluit de un
intuneric absurd…
Ii aude soaptele, tonul taios al vocii…un ton ce ii dadea
fiori...ii simte primele vorbe imprimate ca doua sarutari de palma in nuante de
violet…pe piele…Ii gusta sarcasmul, raceala din cuvinte…si se simte straina de
ea…straina de tine.
I se strang plamanii de dor…cauta in asternuturi o
mangaiere…cauta usor… in intuneric amintirea unei priviri de gheata…ce i se
topea in vene…o privire pe care numai ea putea s-o vada calda…o privire ce-I
ardea in suflet si in minte…o privire pentru care ea simte ce simte.
Privirea ii era si lacat si cheie…iar ea ii era si jucarie
si femeie…ofteaza iar…scrumeaza din reflex…nu e aici. Asa ca il cauta in alta
parte…il cauta in amintirile difuze…intre 4 pereti verzi…si o saltea…
El o priveste atent si calculat…iar ea e prizoniera in
stransoarea ferma a mainilor lui…ii simte bataile inimii prin vene…il priveste
cu ochi mari si curiosi…incearca sa ii citeasca pe buze secretele. Simte acel
gol in stomac…acel ceva afrodisiac…acel ceva ce indeamna la pacat si
perversiune…el e si real si iluzie si diversiune.
…ea e a lui…e un nimic si un tot…e orice vrea el de la ea…e
orice trebuie sa fie. Si putin mai mult de.atat.
Este flamanda de usturimea palmei pe coapse, de degetele
inclestate in parul ei…de spatele arcuit si gemetele cutremuratoare…ii lipseste
stransoarea a doi pumni in jurul gatului, stransoarea lui, ii lipseste ca el sa
ii fie aer. II lipseste sa poata simtii…sa o doara.
Deschide ochii…priveste tavanul alb…scrumeaza in gol…stinge
tigara…ofteaza si isi sterge ochii cu podul palmei…acum nu mai simte nimic. Nu
moare…insa asta doare cel mai tare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu