[Ea e o alta
copila, deloc matinala, cu parul valvoi si sufletul ghem.]
...
Isi freaca oboseala din
privire si casca o noua zi, in tonuri ploioase de vara. O vara rece, ce se lasa
asteptata de aproape doua luni…sau trei…sau zece.
Strange perna la piept
si cu ea, toata energia de pe pamant, incercand sa alimenteze carcasa de coaste,
incercand sa ridice de sub asternuturi o pereche de ochi verzi. Ochi verzi ce
poarta iubire pe pleoape. Poarta recunostinta si onestitate.
Onestitate fata de sine.
E o alta dimineata
rece, insa astazi ii este bine. O incanta note de liniste. Si inauntru. Si in afara.
Se strecoara de sub
cearceafuri parfumate si isi coboara mintiile pe pamant, oftand sacadat din
reflex aproape…
O surprinde reflexia
din oglinda, copila cu glezne de caprioara. Se-ntinde si geme mai tare. Parca
isi face curaj sa confrunte realitatea, si tot ce asteapta dincolo de dormitor.
Stie ca o asteapta
amintiri. Pe banca din statie. O
asteapta drumuri umblate si drumuri straine rezervate pentru actorul din rolul
principal. Iar ea joaca teatru…al dracului de bine.
Atat de bine incat se
minte pe ea…si-atunci cand nu se minte pe sine, ii minte pe altii. Ii joaca pe
degete nerusinata de felul in care sufletele se astern covor la talpile ei,
cersind aproape sa fie calcate in picioare.
Ea e un soi de martir, victima
a propriului joc de sah, e regina si pion, tura si nebun. Sau un jucator mult
prea bun, un fel de femeie fatala cu suzeta la purtator. In fine.
Se indreapta spre baie,
cu miscari de felina abia trezita din somn. Are parul impletit de insomnii, in
nopti uitate de somn si odihna.
E reticenta la
contactul cu apa…precum o pisica. O trec
fiori gandindu-se ca trebuie sa faca dus. Sa spele sarutari si palme de pe
coapse si umeri. Sa simta cum alt jet de apa o dezbraca de o armura de jeg. O
armura ca o comoara. Mult prea scumpa sa te lepezi de ea. Caci nu pute, insa “miroase
a noi”…spune ea.
Cand iese din dus se
scutura de regret, si se-nfasoara-n prosop aspru. Se simte asemeni unei foi de
hartie...atat de alba…si goala…si…
Isi croieste drum
inapoi in camera…cauta sa se stranga ghem sub cearceaf, privind patul cu ochi
de catelus.
Ea traieste intre 4
pereti si gaseste confort in izolare. Stie si ea ca viata-i mai mult decat
dusuri chinuitoare, mate zgomotoase si par incalcit.
Arunca ceva haine pe ea,
imbraca incredere si suspina resemnata in pragul usii…e la o clanta distanta de
bifurcatii si realitati distorsionate…e la o clanta distanta de lumea de-afara…si
tot ce-si doreste e un tata...
Sa ii lege sireturile si
sa o sarute pe frunte. Sa ii mangaie pielea fina…si sa o arunce in lume…cu el in gand.
Comentarii
Trimiteți un comentariu