in timp ce inima ii bate ritm de "stai si lupta".
Ea vrea victorii fara sa isi murdareasca mainile pe front.
Iar gleznele-i aduc aminte de acest aspect minor, ca inainte de campion, esti jucator.
Se pierde in reflexia din metrou,
captura a doi ochi satui de-atatea cautari...si simte gustul incercarilor pe buze,
e acru si amar de la atatea scuze. Legate de ei...si de ea.
O irita lipsa de substanta in oameni, faptul ca ii refuleaza introspectia in gol,
ca un ecou al unui calator, ce n-are pasaport validat
pentru suflete straine.
E si de explorat, e si explorator, e paradox, e pacifist si e cuceritor.
Si e femeie.
Sau se vrea femeie,
in timp ce-si suge frustrarile din degete, ori din suzeta, ori din barbati
ce nu-nteleg ca ea n-are nevoie de salvator,
ci doar de cineva care sa ii sarute grijile in nuante de violet.
Sa ii goleasca mintea de orice urma de regret. Sa o asculte si sa o auda.
Cand rade, cand geme, cand plange.
Il cauta pe el in scrasnitul sinelor de metrou , acel el care stie ca e puternica,
acel el care i-ar aduce lumea la picioare din nou si din nou.
Nu pentru ca ea nu poate, ci pentru ca asa vrea el.
Sa ii arate ca in preajma sa, poate sa dea drumul la sfori,
ca langa el nu e nevoie sa caute solutii la multiple variante de probleme si erori.
Ea vrea multe, iar el nu-i nicaieri. Sau daca e, probabil face fericit sufletul altei femei...
Lucru ce-ar explica de ce simte mereu ca ii fuge pamantul de sub picioare.
Lucru ce-ar explica de ce inca o doare. Atat. De tare.
Sau destul de tare cat sa se lipeasca de scaun, cu castile la maxim,
visand la alta statie, tanjind un alt peron, in alta poezie proasta, fara subiect
Fara atribut sau predicat.
Caci ea a predicat atat de multe de cate ori a tot cazut si s-a tot ridicat.
Cu fruntea sus, orgoliul plecat. Soptind in sine...cobor la urmatoarea.
Fara directie, pe pilot automat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu