71952

Ce-ai vrea s-auzi de la mine?
Ca in fiecare seara cand pun capul pe perna inchid ochii si stangand din pleoape incerc sa dorm cu gandul ca am ars tot?
Ca am aprins un cui mare cat dragostea mea pentru tine…insa s.a ajuns la filtru mult prea devreme?
Si daca-I asa…si totul s-a fumat deja de mult…ma-ntreb si eu…cat de mare era dragostea asta defapt?

Aparent nu sufficient de mare incat sa te inunde si pe tine tsunami de emotii care sa ne lege panglici cusute in promisiuni…pe noi ce ne leaga? Sau cine?
Nimic?

Ce-I drept nu mai voiam nimic de la tine. Dar cum la mine nimicul e tot…cred ca voiam totul.
Asta sau te voiam pe tine dand totul, iar eu dand nimic.
Si-aici am gresit.
Ca orice om care invata sa iubeasca. Vedem ce ne place si in loc sa zicem “e bine” incercam sa gasim modalitati sa ne placa si mai mult.
Si incepem reamenajari legate de corp si de minte.
Dar omul e om, nu dormitor. Si desi in bratele tale e un fel de “acasa”, sa iti daram peretii numai ca sa ii asez cum imi e comod mie…e gresit.
Si egoist. Si totusi atat de specific mie.

Si-aici am gresit.
Am gresit ca am pus presiuni si am improscat cu critici in stanga si in dreapta intr-o-ncercare ce se voia nevinovata. O incercare de a te face sa te iubesti pe tine.
Si iubindu-te pe tine..poate sa ajungi sa ma iubesti si pe mine. Asa cum am avut nevoie.
Am esuat lamentabil. Acum inteleg, cand tu esti fericit si iti vezi de viata ta…iar eu de-a mea.
Si sunt fericita pentru tine, insa probabil mai mare era bucuria daca ai fi fost asa langa mine.

Si e stupid sa vad cum inima mea nu respecta reguli ale dezvoltarii personale. Si oricate argumente i-as aduce, te vrea pentru ea.
Si-ajung sa ma-ntreb ce fel de creatura hidoasa isi doreste pentru prietenii sai, sa fie captivi lacunelor sufletului ei,
cand stie prea bine ca oricati ar arunca in gaurile negre, acel sentiment de vid ar persista.

Iar ca sa faci din cei dragi carne de tun…iti spun. Eu am decis. Am inima flmanada…insa de azi tin post negru.